Școala Românească ARPRO invită copiii din Genzano la distracție. Trei săptămâni de activități pentru reconectarea cu limba părinților lor.

Asociația Culturală ARPRO a deschis ediția 2026 a Școlii Românești ARPRO, un program educațional dedicat copiilor români din provincia sud-est a Romei, care transformă vacanța de vară într-un timp al descoperirii și al prieteniilor. Programul se desfășoară în perioada 4 mai – 30 septembrie 2026, în Genzano di Roma, și este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (valoarea finanțării: 76.269 lei). Începând cu 29 iunie, de luni până vineri, între orele 9.00 și 16.00, limba română devine limba în care citesc, creează, cântă, la atelierele susținute de o echipă de experți în pedagogie, antropologie și psihologie.

ARPRO urmărește ca fiecare copil participant să citească, să scrie și să se exprime în limba română cu mai multă naturalețe; să descopere arta și cultura românească prin experiență, să-și dezvolte inteligența emoțională, să cultive respectul față de natură, să lucreze în echipă asumându-și responsabilitatea rolului personal în fiecare proiect.

La finalul proiectului, participanții vor dezvolta competențele de comunicare, emoționale, sociale și civice, creativitatea și gândirea critică. Fiecare copil va pleca cu un portofoliu care va conține creațiile proprii: texte, creații plastice, obiecte tradiționale. Familiile implicate în program vor forma o rețea împreună cu asociația ARPRO și instituțiile partenere. La nivelul comunității, programul contribuie la consolidarea unui spațiu educațional stabil, sigur și incluziv pentru copiii români din Genzano și împrejurimi.

Astăzi, tot mai mulți copii români cresc între două limbi și două culturi. La școală, cu prietenii și în viața de zi cu zi vorbesc italiană. Acasă aud limba românǎ, însă, dacă nu au ocazia să o folosească și în alte contexte, o pot pierde. Astfel se creează o barieră între copil și locul din care provin părinții lor.

Cercetările din ultimii ani arată că un copil nu trebuie să aleagă între cele două identități ale sale. Dimpotrivă, cei care sunt încurajați să-și cunoască rădăcinile se adaptează mai ușor, au mai multă încredere în ei și își construiesc o relație mai echilibrată atât cu familia, cât și cu societatea în care trăiesc. 

Această realitate este confirmată și de studiul realizat în 2025 de Fabiola Simona Gîrneață, cercetătoare la Universitatea din Torino și profesoară în cadrul Școlii ARPRO, ”…ma noi l’italiano lo parliamo!”(…dar noi vorbim limba italiană!). Lucrând cu copii români cu vârste între 6 și 10 ani din Roma, a observat că mulți dintre ei asociază spontan cuvântul „migrant” cu expresii negative, fără să-și dea seama că vorbesc și despre propria familie. Studiul arată cât de ușor preiau copiii prejudecățile din jurul lor și cât de important este să existe spații în care să înțeleagă, cu încredere și fără teamă, cine sunt și de unde vin.

De aceea, Școala Românească ARPRO nu este doar un loc în care copiii învață limba română. Este un loc în care o folosesc firesc: citesc, se joacă, pun întrebări, creează, cântă și descoperă lumea în limba părinților și a bunicilor lor.

Programul din această vară include ateliere de lectură animată, scriere caligrafică, pictură pe hârtie, ceramică, pictură pe pânză și piatră, sculptură, teatru, canto coral, activități în natură și proiecte realizate din materiale reciclabile. Copiii descoperă istoria, geografia și tradițiile României prin joc,, într-un mediu în care învățarea se întâmplă firesc, prin experiență.

O componentă importantă a programului o reprezintă atelierele itinerante desfășurate în muzee și instituții culturale din Roma. Printre destinațiile din această vară se numără Mercati di Traiano, unde copiii vor vizita expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși organizată în parteneriat cu Ambasada României în Italia, în cadrul Anului Cultural România–Italia, Muzeul Etnografic din Roma, MAXXI și Muzeul Instrumentelor Muzicale Santa Cecilia. Un atelier de lectură va avea loc și la Biblioteca Comunală din Genzano di Roma.

Asociația Culturală ARPRO activează din anul 2015 în regiunea Lazio, dezvoltând proiecte educaționale și culturale dedicate comunității românești. Înființată în 2018, Școala Românească ARPRO a devenit un reper pentru educația în limba română în diaspora, reunind sute de familii românești.

Informații
Date beneficiar: Associazione Culturale ARPRO
Adresă, telefon contact, e-mail contact: Via Caserta, 12, Ardea (RM), Italia, +393273099873, asscult.arpro@gmail.com
Persoană de contact: Bianca M. Vasile
4 mai – 30 septembrie 2026, Genzano, Roma, Italia

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *

Torna in alto